Ieri am fost la a patra ediție a AdRevolution. Prima sesiune despre Blogging și Rețele sociale a fost cea mai interesantă, Tudor Chirilă, Bobby Voicu și Orlando Nicoară au fost cei care i-au lămurit pe cei prezenți de cum merge online-ul în aceste două domenii. Discuțiile fiind facilitate de Dragoș Novac.

De reținut:

  • Viața online afectează dar și sprijină viața offline. Depinde de tine să găsești un echilibru.
  • Blogging-ul evoluează încet-încet și în România.
  • Se pot face bani din blogging, dar nu e bine să te bazezi pe asta.
  • E normal să ne uităm la mediul online din State sau Vest pentru a prezice ce va fi în România peste 3-4 ani.
  • Tudor a început să scrie mai bine de când are blog și va semna săptămâna viitoare cu o firma care se va promova la el pe blog.
  • Orlando nu are de gând să facă bani din blogul lui.
  • Bobby a ajuns la Yahoo România datorită blogului, de unde a plecat zilele trecute.

A doua sesiune a fost despre Advertising viral și am văzut niște exemple de virale Made in Romania, dar nu numai, de la Liviu David. Am înțeles cum gândesc oamenii și cum reacțonează la virale de la Adrian Soare. A fost interesant dar nu extraordinar pentru că la un moment dat discuția a trecut la niște concepte despre marketing împrumutate de la Seth Godin de către Mădălin Matica care pe mine m-au cam plictisit știindu-le de câțiva ani.

În mare a fost o zi bună. Nu cred că o să mai ajung la vreo discuție din ediția asta dar vă recomand să mergeți dacă aveți timp și sunteți interesați de domeniu.