Nu e greu sa intelegem logica din spatele acestui proverb. Felul cum se imbraca un om spune multe despre acesta, dar lucrurile s-au schimbat mult de pe vremea cand a aparut acest proverb. In ziua de azi hainele sunt numai o parte din lucrurile care ne reprezinta.

Avem telefoane mobile, masini, MP3 playere, laptopuri, freze, aparate foto, accesorii si multe altele. Toate astea arata cine suntem si creaza brandul nostru personal. De multe ori ne imbracam intr-un anumit fel pentru a ne atasa vizual de un anumit grup de oameni. Si asta se vede clar, in special in randul adolescentilor.

Dar ce se intampla atunci cand anumiti oameni dau in penibil prin dorinta lor de a apartine unui anumit grup? Si aici ma refer la oamenii care isi iau telefon mobil de mii de lei dar sunt nespalati si se imbraca cu haine tocite si murdare; oameni care isi iau masini de zeci de mii de euro dar stau in chirie cu parintii lor; oameni care isi iau haine scumpe dar nu au bani sa manance. Oare oamenii astia nu isi dau seama cat de penibili sunt? Oare oamenii astia nu isi stiu limitele?

Eu cred ca in Romania oamenii nu isi dau seama de lucrul asta deoarece pentru ei este mult mai important sa fie smecheri, cool, misto, tari, beton; si oamenilor le pasa mai mult de ce cred ceilalti despre ei decat sa isi descopere si sa isi recunoasca limitele.

Am vazut liceeni cu telefoane de 1500 lei de gat si papuci rupti, am vazut mama nespalata si cu haine rupte care in perioada sarbatorilor i-a cumparat fetitei de 12 ani telefon cu bonuri de masa, am vazut om cu BMW care nu stia sa scrie, si toate astea le-am vazut in Romania.